FĂ RAI DIN CE AI
ASOCIAȚIA ”VÂRFUL RĂIUȚI„ PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ, CONSERVAREA – PROMOVAREA TRADIȚIILOR ȘI MEȘTEȘUGURILOR
De ce ne mor satele
Ne mor satele încet, tăcut, aproape pe nesimțite și pe neștiute. Asta cumva …. o știm cu toții. Ne doare sufletul când vedem că ulițele rămân pustii, că locuințele odată mândre ca niște flori azi sunt dărâmate, cu ușile și ferestrele sparte, că porțile sunt zăvorâte cu lăcate grele, că în grădini au crescut buruienile, iar livezile s-au sălbăticit.

Cine suntem
Suntem un grup de fii ai satelor, nativi sau prin adopție, urmași ai vechilor răzeși, care încearcă să vă împărtășească din frumusețile micului lor RAI, să vă convingă să vizitați aceste locuri mirifice, să participați la obiceiurile și datinile noastre, să le gustați bucatele, într-un cuvânt….să trăiți câteva clipe de viață rurală autentică.

Obiectivele noastre
Dezvoltarea zonei formate din satele Farcaș, Răiuți și Jgheaburi din comuna Reghiu, Județul Vrancea, prin facilitarea accesului la resurse publice și private, în vederea derulării de programe și proiecte care au ca obiectiv conservarea și promovarea tradițiilor locale, a meștesugurilor, dezvoltarea agroturismului, precum și acțiuni de dezvoltare rurală într-un ritm sustenabil, care implică lucrul în echipă, colaborarea și educația prin implicare practică.

Împreună facem diferența
Donează
Donațiile ne ajută să realizăm proiectele de dezvoltare rurală pentru satele Farcaș, Jgheaburi, Răiuți
Voluntariat
Vino alături de noi în activitățile de pe teren. Reconectează-te cu natura. Vino la un pas de RAI
Vizitează
Vizitează satele Farcaș, Jgheaburi și Răiuți.
Aer curat, peisaje de neuitat, produse naturale direct de la producători.
Picături de istorie

Despre Farcaș

Despre Jgheaburi

Despre Răiuți
Proiecte în derulare



VINO ÎN VIZITĂ!
Vino să vizitezi satele Farcaș, Jgheaburi și Răiuți.
Aer curat, peisaje de neuitat, produse naturale direct de la producători.
Ospitalitatea noastră este binecunoscută, mereu se găsește un pat curat unde să dormiți, o mâncare gustoasă, o vorbă bună, iar ….atmosfera este de vis!
0730310828 CONTACT@RAIUTI.RO SAT FARCAȘ, COMUNA REGHIU, VRANCEA